sâm. ian. 25th, 2025
Clipe de emoție și mândrie pentru Ana Maria Pătru, la Madrid

Women for a Better Society este un ONG care a fost înființat la începutul anului trecut cu scopul de a susține femeile de pretutindeni să fie puternice, să își susțină cauzele și să depășească barierele pe care o societate cu convingeri patriarhale le setează. Inițiativa a avut cu atât mai mult succes cu cât fondatoarea este tocmai una dintre femeile care a avut foarte mult de suferit de-a lungul anilor din cauza inegalității de gen.

Sătulă să mai lupte cu morile de vânt, a decis să își ia cariera în propriile mâini și să pună bazele unei asociații care să contribuie la crearea unei lumi mai bune și mai corecte pentru femei, atât în sfera publică, cât și în cea privată.

Ana Maria Pătru încurajează de mai bine de un an femeile care au ceva de spus să fie vocale, să se remarce și să lupte pentru drepturile lor. Inițiativa a avut parte de recunoaștere și apreciere în rândul unor nume mari pe scena publică, iar pe data de 10 martie, toate eforturile au fost răsplătite oficial în cadrul unui eveniment remarcabil, la Madrid.

Comunitatea din diaspora și-a unit forțele și, în cadrul unei adunări făcute cu scopul de a celebra și promova rolul femeilor în societate, a premiat Women for a Better Society pentru beneficiile și îmbunătățirile pe care le-a adus în societate. „PREMIUL DIASPORA 2024” este un simbol al faptului că eforturile și munca depusă în susținerea acestei cauze au dat roade și că ceea ce la început era doar o speranță către mai bine, astăzi devine realitate, realitatea femeilor puternice, pregătite să lupte pentru drepturile lor.

Întreg momentul a fost acaparat de un val de aplauze și ovații, în semn de recunoștință și apreciere pentru lucrurile bune care urmează să se întâmple. Cu lacrimi în ochi, fondatoarea asociației a declarat că această distincție nu este altceva decât motiv de mândrie pentru că nu a renunțat la visul său și sursă de motivație pentru toate femeile care aspiră la o carieră de succes într-o lume care luptă pentru corectitudine.

Conform antena3.ro aceasta și-a întărit mesajul și a declarat că premiul o onorează și, mai presus de toate, o responsabilizează pentru ca în viitor să lupte mai aprig, cu forțe proaspete împotriva inegalității, pentru o societate în care fiecare femeie are locul și respectul pe care le merită.

Așa cum ne-a obișnuit, Ana Maria Pătru a încheiat seara cu un discurs motivațional, în semn de mulțumire pentru toate femeile care au făcut ca visul Women for a Better Society să poată deveni realitate și să aibă rezultate remarcabile într-un timp foarte scurt:

„ Fiecare lacrimă pe care ați vărsat-o, fiecare moment de îndoială pe care l-ați transformat într-un pas înainte, fiecare frică pe care ați învins-o cu curaj – toate acestea sunt filamentele care țes împreună povestea noastră comună, o poveste de reziliență și de triumf. Indiferent de provocările pe care le-ați întâmpinat, știți că sunteți puternice, capabile și demne de toată admirația. În fiecare dintre noi zace o forță nemăsurată, o capacitate de a depăși și de a transforma, de a construi și de a inspira… împreună, suntem mai puternice decât am putea crede.”, a adăugat tânăra în momentul primirii premiului.