mie. nov. 13th, 2024

Tendința oamenilor de a se retrage în locuri cu aer curat este tot mai mare în ultimul timp, cu atât mai mult după ce o perioadă lungă au stat mai mult în casă decât afară. Mulți se gândesc să se mute la țară, la munte sau oriunde altundeva departe de aglomerația orașelor și aerul din ce în ce mai poluat.

Odată ce te-ai hotărât unde te muți, trebuie să te ‘’integrezi în peisaj’’. Dacă ai ales muntele, știi probabil că majoritatea caselor de acolo au un specific și se deosebesc de oricare altele prin “căldura” lor. Când te gândești la o astfel de casă, îți vin în minte cel mai probabil lemnul, geamurile mari și fumul care iese de pe horn.

Câteva tipuri de case care te pot inspira să-ți construiești casa visurilor în vârf de munte

  1. Cabana din lemn

Nimic nu inspiră mai mult confort decât o cabană din lemn. Cabana este considerată una dintre cele mai sustenabile construcții de acest tip și cea mai rapidă din punct de vedere al timpului necesar de la începerea construcției propriu-zise și până la finalizarea acesteia. 

Dacă te hotărăști să ai mai mult decât o casă, un adevărat spațiu de relaxare în care să te bucuri de cei dragi, departe de agitația orașului, poți lua în calcul o cabană. Se montează rapid, este economică și rezistă foarte bine în timp pentru ca tu să te bucuri cât mai mult de ea. 

  1. Casa cu mansardă 

Dacă ai o familie mare sau pur și simplu vrei mai mult spațiu, poți alege să-ți construiești o casă cu mansardă. Mansarda nu este doar o cameră adiacentă casei, ea poate fi chiar locul preferat din casă. O poți transforma în dormitor și astfel, te poți trezi în fiecare dimineață cu acel peisaj care te-a făcut să alegi muntele. O altă variantă este să o transformi în birou, dacă ai nevoie de mai multă liniște. Poate fi o opțiune și pentru camera copiilor. Așa fiecare are locul lui și intimitate.

Pentru proiectul unei astfel de case poți apela la specialiștii Hauze.ro, care te vor ajuta să ajungi acolo unde îți dorești și casa ta să fie chiar cea la care ai visat. De asemenea, poți să vezi aici proiecte de case cu mansardă, care pot fi personalizate și ajustate astfel încât să se plieze pe nevoile tale. Odată ce ai proiectul făcut, ești mai aproape cu un pas de visul tău și construcția poate începe. 

  1. Casă mică 

O casă mică este foarte practică. Dacă nu dispui de un buget mare, poți să-ți construiești o casa pe un singur plan, doar cu parter. Deși primul gând poate fi acela că nu ai spațiu suficient, nu este deloc așa. În doar 114 mp poți avea două dormitoare, o baie, bucătărie, dining+living, un mic birou și o cămară. În plus, o casă micuță are cu atât mai mult farmec într-un peisaj montan. Ia în considerare toate nevoile pe care le ai și alege varianta cea mai potrivită pentru tine și familia ta!

În concluzie, nimic nu te poate opri să ai casa visurilor tale dacă îți dorești cu adevărat una! Începe cu pași mici și vei ajunge acolo unde îți dorești.  

Sursă foto: Unsplash.com