Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – conducătorii cetelor de îngeri

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai. În ceea ce privește ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngerești în număr de nouă, așezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Biserică și-a dat consimțământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictură bisericească. Lucrarea principală a îngerilor este aceea de a-l întări și susține pe om în a transfigura lumea.

Arhanghelii sunt reprezentări mitice aparţinând calendarului popular dar care au ca echivalenţi pe Arhanghelii Mihail şi Gavril din calendarul ortodox, celebraţi pe 8 noiembrie. Superstiţiile din popor spun că în această zi este bine să aprinzi o lumânare şi pentru sinucigaşi sau osândiţi. Tot în această zi, se spune că nu e bine să lucrezi. Cei ce o vor face se vor chinui mult înainte de moarte.

În trecut, în societatea tradițională bucovineană, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă și la judecată de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură. De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată; Arhanghelul Mihail o ţine şi da drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el. La fel se spune că stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai; sau la picioarele omului dacă acesta se va face bine.

(VIDEO) Acatistul Sf Arhangheli Mihail si Gavril

Articolul Sfintii Arhangheli Mihail și Gavril – conducătorii cetelor de îngeri apare prima dată pe Expert Medical.