Dum. oct. 6th, 2024

În anul 2023, pentru a deține un business online care să se bucure de un real succes, este absolut necesar ca site-ul aferent să dispună de o versiune mobile impecabilă din punct de vedere UX. Site-ul este baza oricărei afaceri digitalizate, precum un magazin online, iar acesta necesită o atenție minuțioasă atât de natură tehnică, cât și estetică; atât din punctul de vedere al ofertei promovate, în sine, cât și al conținutului asociat acesteia.

Optimizarea SEO reprezintă una dintre cele mai eficiente și benefice tehnici de e-marketing moderne, generând pentru site-urile de comerț electronic, în special, trafic organic. Traficul organic, spre deosebire de cel plătit (provenit dincampanii de tip PPC), are un potențial mult mai mare de a produce conversii. Cu alte cuvinte, vizitatorii ajunși pe un site în mod „natural” sunt indubitabil mai predispuși să devină din potențiali clienți, clienți efectivi – ai brandului accesat.

Traficul organic (sau: „de calitate”) asociat cu procesul de optimizare SEO se traduce prin utilizatorii de Internet care ajung pe site accesând una dintre primele sugestii returnate de Google, în urma căutărilor inițiate chiar de către aceștia. Prin traficul obținut din SEO se înțelege că utilizatorul a selectat unul dintre site-urile fruntașe din topul SERPs (paginile cu rezultate de căutare).

Search Engine Optimization, adică optimizarea site-urilor pentru motoarele de căutare, cunoscută pe scurt sub denumirea de optimizare SEO, este soluția ideală pentru a produce vizibilitate în Google / mediul online, respectiv – brand awareness în rândul internauților. Plata pentru astfel de servicii nu se face per click, ca în cazul campaniilor PPC, ci lunar, în baza unui abonament, pentru implementarea și susținerea procesului pe termen lung.

În ultimii ani, această tehnică de promovare digitală a cunoscut un interes fulminant din partea antreprenorilor, o dezvoltare și o ascensiune pe măsură. Astfel, de la an la an, putem spune că SEO evoluează odată cu tehnologia mediului virtual – mai precis, odată cu tendințele utilizatorilor de Internet, întrucât SEO pune, înainte de toate, utilizatorul pe primul loc.

optimizare seo

Drept urmare, noțiunea de User Experience (UX) a devenit tot mai importantă în procesul de optimizare SEO. UX vizează calitatea navigării pe site, fiind imperios ca utilizatorul să se bucure de un site responsive, cu un design intuitiv și ușor de parcurs, fără a întâmpina probleme tehnice, precum diverse erori. Totodată, conținutul prezentat pe site trebuie să răspundă nevoilor și așteptărilor utilizatorului, să fie informativ, util, original și relevant.

În paralel cu UX, cântărește și tendința utilizatorului de a folosi, cu precădere, dispozitivele mobile (smartphone-uri, tablete) în momentul navigării – în speță, pentru shopping-ul online. Ca atare, un site care beneficiază de optimizare SEO „ca la carte” trebuie să bifeze toții factorii UX; implicit, să dispună de o versiune mobile-friendly a sa.

DE REȚINUT! Un factor UX și mobile-friendly deosebit de important este viteza de încărcare a paginilor web. În 2023, aceasta trebuie să fie aproape instantanee, adică sub 2 secunde, estimativ. Altminteri, va crește bounce rate-ul, iar site-ul respectiv va fi penalizat de Google, într-un fel sau altul. Este esențial ca roboții de indexare Google să primească informații (semnale) pozitive privind performanța și acuratețea site-ului, precum faptul că acesta nu este imediat părăsit de către vizitatori.