Dum. dec. 8th, 2024
Cea de-a treisprezecea ediție a evenimentului “Magia apei informate” susținut de AQUA Carpatica a avut loc vineri, 8 iunie 2018, la şcoala Gimnazială “Petre Ghelmez” din sectorul 2, Bucureşti. Ne-am întâlnit cu copiii pentru a ne bucura împreună de fructele lunii lui Cireşar şi de începutul vacanţei ce va sosi în curând. Erau deja gata pregătiţi şi costumaţi de serbare! Am recapitulat “materia predată”  în cadrul ediţiilor anterioare ale “Magiei apei informate” trecând în revistâ întreg spectrul curcubeu al emoţiilor de care ne lovim în viaţa de zi cu zi. Am vrut să plecăm acasă echipaţi cu emoţii pozitive şi cu metode pe care le putem aplica atunci când provocările nu ne dau pace.

Copiii au exemplificat situaţii cu care s-au confruntat în familie, la şcoală sau pe terenul de joacă, provocând un adevărat brainstorming terapeutic de soluţii pe care şi le-au acordat unii altora. Doamna învăţătoare Elena Măzăraru şi  Ileana Vlăduț terapeută BFRP remedii florale Bach au susţinut discuţiile şi interacţiunea cu copiii pe tema vindecării emoţionale.

Am servit caise, cireşe şi bineinţeles apă pură Aqua Carpatica, pentru a ne hrăni de data aceasta  sănătos şi trupul, nu doar sufletul.

Şi copiii au avut o surpriză pentru îndrumător … un  desen cu dedicaţie :))

Să învăţăm să trăim cu bucurie şi în armonie pentru trup, minte şi suflet!

“Luna iunie marchează începutul verii cu un mix de culori şi emotii. Vara şi-a intrat în drepturi, iar vacanţa ne salvează dispersând emoţiile negative. Apa ploilor şi a mării ne răcoreşte dând naştere la curcubee în inimile noastre. Ȋnvăţăm să trăim în bucurie.” Ileana Vlăduț – terapeută BFRP remedii florale (http://perfectlotus.ro)

Evenimentul lunar “MAGIA APEI INFORMATE” este organizat de Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Sursa: https://asociatiasucces.ro/revista/