Dum. dec. 8th, 2024
Marea Britanie nu mai este membru al Uniunii Europene. Brexit-ul a devenit oficial la ora 01,00, ora României. Cetăţenii UE pot călători în aceleaşi condiţii şi în UE, însă doar până la finalul anului 2020.

Al doilea mare contributor al Uniunii Europene, părăseşte după 43 de ani, forul european.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat joi în mod oficial acordul privind Brexitul, ultimul pas în procesul retragerii Regatului Unit din blocul comunitar.

Acordul a fost aprobat prin procedură scrisă, a precizat Consiliul European, a doua zi după ce şi Parlamentul European a validat acordul prin care vineri la ora 23:00 GMT Brexitul devine efectiv.

”Din acel moment Regatul Unit nu va mai fi stat membru al UE şi va fi considerat o ţară terţă”, a indicat Consiliul.

Odată cu acest pas începe o perioadă de tranziţie post-Brexit care se va încheia pe 31 decembrie 2020.

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord era membru UE de 43 de ani, timp în care s-a remarcat ca fiind unul dintre statele puternice ale comunității.

Odată cu plecarea a 66 de milioane de locuitori, populaţia UE va scădea la aproximativ 446 de milioane de oameni și teritoriul Blocului comunitar va scădea cu 5,5%.

În calitate de cetăţeni ai unei ţări străine, britanicii nu vor mai putea ocupa posturi de funcţionari la Bruxelles.

Uniunea Europeană este a treia mare putere economică mondială, după Statele Unite și China.

Articolul E oficial. Marea Britaine a părăsit definitiv Uniunea Europeană apare prima dată pe exclusivNEWS.ro.