Interacțiunile care au loc la locul de muncă se desfășoară mereu sub presiune și au scopuri cât se poate de clare și de concrete, astfel încât, în majoritatea domeniilor economice, rămâne prea puțin timp pentru o comunicare mai complexă între colegi. Rareori ajung să se cunoască reciproc cu adevărat, dacă nu au ocazia de a petrece timp împreună și altundeva decât la serviciu.
Înțelegerea acestor realități a dus la apariția nevoii de a organiza, periodic, un teambuilding, care oferă posibilitatea de interacțiune într-un cadru informal și cu o atitudine mai relaxată. Astfel, oamenii care lucrează pentru aceeași companie ajung să se cunoască mai bine, să descopere că au pasiuni și gusturi comune, iar colectivul se sudează într-un mod extrem de eficient.
Echipa Brigthway ® s-a specializat, de aproape două decenii, în conceperea și punerea în aplicare a unor programe de dezvoltare personală și profesională de care au profitat deja angajații unora dintre cele mai importante companii din România. Iată câteva dintre variantele de teambuilding care se bucură de cel mai mare succes și care transformă colegii în prieteni deplin capabili să colaboreze pentru succesul comun!
Team Spirit sau 1+1=100
Într-o echipă care funcționează impecabil, regulile matematicii sunt depășite. Atunci când există sinergie, încredere reciprocă și o bună comunicare, valoarea colectivului depășește cu mult posibilitățile fiecăruia dintre membrii săi, evaluat individual.
Acest teambuilding constă în organizarea simultană a 2 până la 10 jocuri interactive, prin intermediul cărora participanții își testează simțurile, abilitățile de comunicare, răbdarea, încrederea și capacitatea de a prelua comenzi.
Programul se poate desfășura la mare, la munte sau în zone verzi din apropierea marilor orașe, efectul fiind o conectare reală cu ceilalți. Printre numeroasele beneficii obținute, se remarcă următoarele:
• conștientizarea principalelor blocaje de comunicare și găsirea unor soluții pentru depășirea lor;
• cunoașterea colegilor într-un mediu diferit de cel de zi cu zi de la locul de muncă și crearea unor amintiri comune;
• consolidarea culturii organizaționale;
• crearea obișnuinței de a folosi creativitatea fiecărui membru al echipei pentru a câștiga competiții și pentru a atinge un obiectiv.
Senses – modul în care percepi lumea îți determină acțiunile!
Programul cu acest nume este un teambuilding unic în România, prin intermediul căruia cele 5 simțuri sunt activate și dezactivate prin diferite probe, pentru un plus de conștientizare a statutului fiecăruia și a diversității.
Vederea, auzul, mirosul, gustul și pipăitul reprezintă modul în care ființa umană primește informațiile senzoriale. Pe tot parcursul activităților, participanții se joacă cu propriile simțuri, pentru a obține stimularea acestora. Astfel, ajung să conștientizeze anumite temeri, dar și frica de schimbare bruscă. Conștientizându-le, devin treptat, capabili să le facă față într-un mod eficient.
Odată cu trecerea prin diferitele activități din cadrul acestui teambuilding inedit, colegii experimentează în profunzime trăiri și senzații noi și se conectează unul cu celălalt așa cum nu au mai făcut-o niciodată. Realizează, împreună, atât importanța lipsei anumitor resurse, cât și valoarea a ceea ce au. Momentele de introspecție profundă conduc, inevitabil, spre dezvoltarea deplină ca om.
Prin participarea la diferitele tipuri de teambuilding, membrii echipei se vor descoperi reciproc și vor deveni prieteni, astfel încât atmosfera de lucru va fi sensibil îmbunătățită!