sâm. dec. 7th, 2024

Pentru cei care nu mă cunosc, eu sunt Caramalău Marian (sau KARA, pentru apropiați), instructor de fitness, absolvent al Asociației Succes în Educație și Sport.

Astăzi o să abordez un subiect mai rar dezbătut și anume: ”DE CE REZULTATELE FIZICE DIFERĂ DE LA O PERSOANĂ LA ALTA (din punct de vedere al timpului)”!

Cea mai frecventă întrebare auzită de majoritatea antrenorilor de fitness este ”ÎN CÂT TIMP CREZI CĂ AȘ PUTEA AJUNGE LA FORMĂ FIZICĂ DORITĂ (indiferent dacă vorbim despre a slăbi, a defini masa musculară, etc.)?!”

Majoritatea dintre noi preferăm să ocolim răspunsul sau să facem omul de lângă noi să se simtă bine prin a răspunde în felul următor: ”Vom face tot posibilul ca în cel mai scurt timp să ajungi unde îți dorești!” Sau, mai pe larg: ”Atât timp cât ești serios/ă în sală, dar și în afara sălii și ai încredere în mine, totul va fi perfect, iar rezultatele cu siguranță nu vor întârzia să apară!

Pentru că un antrenor bun va trebui să îți fie un bun exemplu din punct de vedere sportiv, el te va motiva în permanență, îți va spune lucruri pe care la început nu le vei lua în seamă, dar în care vei începe să crezi, în scurt timp, iar acest lucru te va face să fii mai puternic și mai motivat!

Revenind la subiectul inițial, rezultatele fizice vor fi diferite întotdeauna de la persoană la persoană!

De ce vor fi diferite? Sunt mai mulți factori care influențează aceste diferențe individuale:

Ambiția

Perseverență

Alimentația

Antrenamentul corespunzător

Hidratarea

Seriozitatea

Perseverență

Odihnă

Receptivitatea la mesajele date de către antrenor (cu el stai o oră pe zi în sală de sport, dar restul orelor depinde doar de tine dacă alegi să incluzi ceilalți factori pentru a avea rezultate cât mai rapide!)

Până în prezent am interacționat cu diferite persoane, unii cu rezultate rapide, alții cu rezultate mai… dificile. Însă am avut marele noroc să întâlnesc oameni cerebrali, oameni care chiar dacă nu au avut rezultate rapide, au fost mulțumiți și conștienți de faptul că atât timp cât nu adaugi pe lângă antrenamentul făcut în sală și câțiva dintre factori menționați mai sus, rezultatele vor apărea mult mai greu!

Vreau să închei prin a va spune că FITNESS-UL NU ESTE DOAR UN ANTRENAMENT ÎN SALĂ, el este un stil de viață, un cumul de acțiuni repetate, care de fiecare data vor avea rezultate diferite!

Nu te aștepta să ai rezultate extraordinare în cea mai scurtă perioadă, acest sport este unul de continuitate, dacă te vei antrena corect, ele vor fi pe măsură, iar tu vei ajunge să iubești sportul, o să fii dependent de el!

De ce zic asta? Pentru că fiecăruia dintre noi ne place să ne uităm în oglindă și să vedem un corp frumos, ca rezultat natural al antrenamentelor din sala de fitness!

Nu te da bătut pentru că rezultatele nu au apărut în prima săptămâna sau lună, mergi mai departe, schimbă-ți antrenamentul, modul de gândire, alimentația, până când vei reuși!

Astăzi am avut surpriză plăcută să văd că o elevă de-ale mele a postat citatul următor ”Nu ceda niciun pas până când nu auzi fluierul final! Fluierul final pentru adevărații sportivi va fi în ultima zi a lor pe Pământ!”

Durata rezultatelor depinde în cea mai mare parte de tine, de ambiția și voința ta!

Caramalău Marian
Instructor de fitness / Personal Trainer

Membru Asociația Succes în Educație și Sport

Pe Marian poți să îl contactezi direct pe: Facebook sau la telefon: 0735675033.