Cerbul de Aur 2019 a fost câştigat de italianca Elisa Gaiotto

Eliza Gaiotto din Italia a câştigat sâmbătă seară, trofeul Cerbului de Aur 2019. Juriul a considerat că italianca a fost cea mai bună dintre cei 12 concurenţi.

Cerbul pleacă în Italia. Cei cinci juraţi au ales să acorde trofeul ediţiei cu numărul 19, italiencei Eliza Gaiotto care a primit şi un premiu în valoare de 25000 de euro.

Premiul a fost înmânat de Valer-Daniel Breaz, Ministrul Culturii și Identității Naționale.

În cadrul concursului de interpretare, Eliza a interpetat o piesă în italiană “Altro che favole” şi single-ul lui Feli, “Creioane colorate”.

Premiul I a fost câştigat de Sara De Blue, din Austria, premiu recompensat cu 15000 de euro.

Locul doi i-a revenit celui mai nonconformist dintre cei 12 concurenţi, letonului Ralfs Eilands, care a primit şi un premiu de 10000 de euro.

Premiul trei a fost acordat de juriu, concurentei Monika Marija din Lituania, care a primit şi 5000 de euro.

Alfie Arcuri din Australia a primit premiul pentru “Cea mai bună interpretare a unei piese româneşti”, recompensat cu suma de 2000 de euro.

Premiul presei a fost acordat concurentei din Armenia, Syuzanna Melqonyan, plus un premiu în bani în valoare de 2500 euro.

Premiul publicului a mers la Florin Răduţă din România care a primit şi 2500 de euro.

Juriul a fost format din: Loredana Groza, Ricky Dandel, Viktor Lazlo, Erminio Sinni şi preşedintele juriului Vasile Şirli.

Iată cei 12 concurenţi care au participat la Cerbul de Aur 2019:

1. TAMARA (GEORGIA)

2. RALFS EILANDS (LETONIA)

3. VERONICA LIBERATI (ITALIA)

4. FLORIN RADUTA (ROMÂNIA)

5. ANNA ODOBESCU (REPUBLICA MOLDOVA)

6. ALFIE ARCURI (AUSTRALIA)

7. RENATE (ROMÂNIA)

8. CYNTHIA VERAZIE (CIPRU)

9. ELIZA G (ITALIA)

10. SYUZANNA MELQONYAN (ARMENIA)

11. MONIKA MARIJA (LITUANIA)

12. SARA DE BLUE (AUSTRIA)

Articolul Cerbul de Aur 2019 a fost câştigat de italianca Elisa Gaiotto apare prima dată pe: exclusivNEWS.ro.