Pe piața românească, evenimentul de reduceri cunoscut sub denumirea de Black Friday (în traducere, Vinerea Neagră sau Vinerea reducerilor, așa cum mai este denumit) a fost introdus în anul 2011, de către 3 mari retaileri de la noi din țară, printre care eMAG și Flanco.
La ce să te aștepți de la ediția de Black Friday 2022?
Deși prima ediție a evenimentului nu a avut atât de mult succes, parțial și din cauza problemelor de organizare, astăzi Black Friday România reprezintă una dintre cele mai de succes campanii de vânzări. Comparativ cu anul 2020, în 2021 vânzările au avut o creștere de 27% și au însumat peste 2,2 milioane de produse din toate categoriile, și asta doar în cazul eMAG. Se poate observa cum acest eveniment de reduceri reprezintă o dezvoltare a comerțului online în România.
Suntem siguri că Black Friday 2022 va veni cu reducerile pe care le așteptăm. Până acum, istoricul ne-a arătat că, în unele cazuri, reducerile pot fi și de peste 90%, așa că suntem încrezători în campania de anul acesta, care va fi cu siguranță mai bună decât în 2021.
Care sunt cele mai cumpărate produse de Black Friday?
La început, cele mai cumpărate produse, care erau și punctul central al reducerilor, erau cele din categoria electronicelor. Astăzi, vedem cum atât magazinele online, cât și firmele de prestare servicii, se întrec în reduceri cât mai mari la ceea ce oferă. Anul trecut au fost achiziționate de Black Friday chiar și case, automobile, pachete turistice sau servicii medicale.
Totuși, sunt câteva categorii de produse care înregistrează an de an un număr mare de vânzări și care reprezintă punctul central al campaniei de reduceri Black Friday:
- smartphone-uri şi smartwatch-uri;
- televizoare şi sisteme audio;
- produse pentru casă şi îngrijirea locuinței;
- electrocasnice mici, de tipul cuptoarelor cu microunde, espressoarelor sau roboților de bucătărie;
- produse din categoria de fashion;
- produse de îngrijire personală;
- băuturi alcoolice şi cafea;
- jucării și articole pentru copii;
- electrocasnice mari, precum frigidere şi maşini de spălat.
Ce se merită să cumperi de Black Friday?
Acum că știi care sunt cele mai achiziționate produse în perioada Black Friday, probabil te întrebi ce se merită de cumpărat cu această ocazie. În funcție de necesitățile tale, îți recomandăm să îți faci o listă de produse și să urmărești exact la care dintre ele sunt aplicate cele mai mari reduceri de preț. Astfel, pe lângă faptul că nu riști să te alegi cu articole de care nu ai nevoie, vei ști exact unde și ce trebuie să cauți.