Cauți costumul perfect pentru orice ocazie? – Aceste detalii te vor ajuta să te îmbraci mereu autentic și impresionant în 2022!

Cauți costumul perfect pentru orice ocazie? – Aceste detalii te vor ajuta să te îmbraci mereu autentic și impresionant în 2022!

         Poți fi pasionat de bunul gust sau pur și simplu devotat principiilor tale, atât în viață, cât și în modă. Există și mai multe motive pentru care poți opta pentru un costum în locul hainelor basic pe care le poate purta oricine, cu mai mult sau mai puțin succes. Costumul potrivit poate spune, fără dificultăți, povestea ta, iar modul în care îl porți va scoate la lumină principiile și valorile tale.

         În ziua de astăzi, costumele sunt mai degrabă bijuterii, ci nu ținute de zi cu zi, cum obișnuiau să fie. Dacă le este conferită atât de multă valoare acum, este necesar să fie respectate și regulile de alegere, asortare și purtare pentru un efect cu adevărat impresionant. Autenticitatea vestimentară va veni la pachet cu aceste aspecte și înglobarea câtorva sfaturi esențiale.

Iată care sunt detaliile demne de știut și de pus în practică atunci când ești în căutarea costumului perfect

Ocazia

         Dacă ai un loc de muncă unde regulile vestimentare îți impun purtarea unui costum, știi deja regulile de bază. Însă există și detalii suplimentare de respectat pentru costumele de barbați atunci când intră în discuție o ocazie specială. La un eveniment de tip Black Tie, nu poți uita butonii și papionul.

         Este admisă și cravata, dar cu mare atenție la culoare. Când vine vorba despre încălțăminte, rezumă-te la nuanțe de negru sau gri, preferabil de lac. În cazul evenimentelor care impun o eleganță crescută, alege fracul și orientează-te mereu spre un papion alb. Culoarea papionului nu poate varia sub nicio formă.

Mărimea

         Dacă ai vizitat măcar o singură dată un atelier vestimentar, știi cu siguranță care îți sunt marimile potrivite. În linii generale, mâneca cămășii tale va fi suficient de lungă cât să depășească foarte puțin rădăcina mâinii, iar mâneca sacoului trebuie să fie cu un centimetru, maxim doi, mai ridicată decât cămașa.

         De asemenea pantalonul trebuie să facă o singură cută deasupra încălțămintei, nici mai mult, nici mai puțin. Este exclusă purtarea pantalonului cu manșetă deasupra gleznei. Glezna nu trebuie să se vadă niciodată, indiferent de gradul de formalitate la care este raportat costumul. Poți alege din ofertele celor de la Gama.ro costumul care să te avantajeze cel mai mult, cunoscând acum aceste detalii.

Accesorizarea

         Odată ales și îmbrăcat, costumul tău are nevoie și de o accesorizare adecvată. În cazul unui eveniment mai puțin formal, poți opta și pentru încălțări din piele naturală sau piele întoarsă, care pot include și o pată de culoare, pentru diversificare. În ceea ce privește reverul, o batistă împăturită elegant este mandatorie. Batista este, de fapt, elementul care face legătura cu cămașa, așadar, oferă atenție și culorii.

         În rest, nu exagera cu accesorii voluminoase sau inutile. Ceasul este un bonus pe care nu îl poți purta chiar oricând, ori cel puțin nu la nunți sau evenimente unde nu trebuie să dai impresia că te-ai grăbi undeva. De asemenea, alege o pereche de șosete lungi, mereu negre, pentru că, după cum bine îți amintești, glezna nu poate fi niciodată la vedere atunci când porți costumul perfect.

         În concluzie, alegerea costumului perfect ține de propria ta poveste, de gusturile tale și valorile pe care vrei să le scoți la lumină. Bunul gust are și el regulile sale, iar dacă ții cont de mărimea potrivită, ocazia ivită și accesorizarea optimă, nu te vei putea confrunta cu eșecul atuncă când îți alegi costumul perfect.

Sursa foto: pexels.com