5 locuri din casă pe care trebuie NEAPĂRAT să le decorezi de Craciun

Crăciunul reprezintă cea mai frumoasă perioadă din an, motiv pentru care oamenii se pregătesc cu mult timp înainte de venirea acestei sărbători. Fie că planifică activitățile pe care le vor face, fie că fac lista de cumpăraturi pentru masă din Ajun, cert este că spiritul Crăciunului nu ocolește pe nimeni.

Dacă te numeri printre fanii acestei perioade, cu siguranță pui mare accent pe decorarea locuinței. Astfel, pe lângă ornamentele pentru brad, este necesar să achiziționezi câteva decorațiuni și pentru restul casei.

Iată care sunt locurile pe care trebuie să le decorezi neapărat:

  • Ferestrele

Chiar dacă ai ferestre și geamuri de termopan, cumpăra un spray cu vopsea specială, cu ajutorul căruia să scrii pe ferestrele casei cele mai frumoase urări. Lasă-i și pe cei mici să te ajute și vei vedea că veți fi foarte încântați de rezultatul final. Nu trebuie să te sperii, deoarece aceasta vopsea este concepută pentru desenarea ferestrelor, fapt pentru care nu vei pierde foarte mult timp în momentul curățării acestora.

  • Pervazurile

Ce spui dacă îți cumperi oameni de zăpadă cu ventuză, pe care să-i lipești pe fiecare pervaz din casă? Dacă tu consideri că în acest mod încarci prea mult aspectul locuinței, atunci alege să achiziționezi astfel de decorațiuni doar pentru living, acolo unde vei petrece Crăciunul alături de invitați. Te poți orienta și spre figurine cu micuți pe sanie, Moș Crăciun în miniatură, fulgi de nea sau reni.

  • Balustrada

Dacă ai casă cu etaj, trebuie neapărat să cumperi câteva ghirlande în plus, pentru a decora în totalitate balustrada de la scări. Acest lucru te va face să te îndrăgostești și mai tare de această perioadă frumoasă din an. Poți agăța și câteva globuri de beteală, pentru ca efectul să fie dublu.

    Ușile

Există numeroase stickere pe care le poți lipi de ușile din casă, pentru ca spiritul Crăciunului să se simtă în fiecare încăpere. Lasă copiii să le lipească, deoarece este o activitate frumoasă și interesantă, care sigur le va face cu ochiul. Achiziționează atât unele cu Moș Crăciun, cât și cu urări și citate despre aceasta minunată sărbătoare.

  • Scaunele

Dacă ai scaune cu spătar, atunci poți spune că esti un norocos! Împletește în jurul acestuia beteala verde, care să se asemene mult cu crengile de brad, și prinde-o de fiecare scaun cu ajutorul cleștișorilor de păr. În acest fel, vei putea avea siguranța că ghirlanda nu se va mișca în niciun fel.

  • Ușa de la intrare

Pentru acest loc, poți alege atât coronițe realizate din crengi de brad, cât și funde supradimensionate, pe care să le poziționezi pe mijlocul ușii exterioare. Dacă stai la casă, poți împodobi un brad lângă ușa de la intrare sau poți agăța instalație multicoloră de stâlpii de susținere ai casei, astfel încât să modifici aspectul monoton al prispei.

În concluzie, poți decora casa de sărbători în numeroase feluri, însă este indicat să alegi modalitațile preferate. Bucură-te de Crăciun precum un copil și vei vedea că te vei simți mult mai bine în această perioadă frumoasă și liniștită din an.

Sursa foto: Pexels.com